L O A D I N G
blog banner

DORINȚĂ (NE)TIMPURIE

 

Când eram pământ, visam să inspir aerul prin nişte nări.
Să ating scoarţa copacului cu nişte degete.
Să păşesc pe fiecare bucăţică de asfalt şi iarbă cu nişte tălpi.
Să-mi aud vocea spunând ceea ce o inimă vrea şi o minte dezbate.
Să simt apăsat bătăile unei inimi într-un piept firav.
Să aud zilnic melodiile preferate cu nişte urechi negăurite.
…după care m-am născut. Şi am făcut toate acestea cu degetele, nasul, tălpile, inima, mintea, sângele, urechile ce-mi aparţin.
Iar acum, că le-am făcut, parcă aş vrea să fiu din nou pământ.

 

 

model foto -  Teodora Vitoc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


28 oct., 2017

a c e l a

10 mart., 2018

ARHITECTURĂ

1 oct., 2017

NOAPTE