Când eram pământ, visam să inspir aerul prin nişte nări.
Să ating scoarţa copacului cu nişte degete.
Să păşesc pe fiecare bucăţică de asfalt şi iarbă cu nişte tălpi.
Să-mi aud vocea spunând ceea ce o inimă vrea şi o minte dezbate.
Să simt apăsat bătăile unei inimi într-un piept firav.
Să aud zilnic melodiile preferate cu nişte urechi negăurite.
…după care m-am născut. Şi am făcut toate acestea cu degetele, nasul, tălpile, inima, mintea, sângele, urechile ce-mi aparţin.
Iar acum, că le-am făcut, parcă aş vrea să fiu din nou pământ.
model foto - Teodora Vitoc
