Mereu când trec pe lângă acea bancă, te văd culcat în poalele mele, privindu-mi chipul. Un fior plăcut se instalează în mine şi ştiu cât de mult aş vrea să simt din nou greutatea capului tău apăsând pe coapsele mele, profunzimea privirii tale savurându-mi faţa.
Mă uit în jur. Nu e nimeni.
Păşesc spre bancă. Sar micul gard care înconjoară biserica, la fel cum o făceam cu tine… ajung la bancă. E rece. Se simte că nu a mai stat nimeni pe ea. Mă aşez exact în locul în care eram în seara aceea, de iarnă.
Îţi aud vocea, cuvintele pe care le-ai rostit atunci.
Le ţin minte pe toate, mi s-au întipărit în minte şi suflet, parcă ar fi ale mele.
Te caut…
Începe să ningă. Suflă vântul. Tremur.
Nu vreau să plec.
Mă încălzesc adunându-mi mâinile la piept. Te-am găsit. Să mai stăm puţin.
Plecăm.
Continua sa te exprimi creativ ai un talent genial care straluceste in fiecare poveste pe care o spui prin cate o imagine <3
multumesc, asa am sa fac!