L O A D I N G

Bine te-am găsit!

Sunt actriță, stabilită în România. M-am născut în 06 noiembrie 1997, în Satu Mare.

 
Primul meu contact serios cu lumea teatrului a fost în liceu, când am intrat în trupa de teatru de amatori din oraș. Acolo am întâlnit oameni cu interese comune, oameni-artiști , oameni curioși. Întâlnirea cu teatrul m-a scos din zona de confort și, din acea clipă, mi-am dat voie să trăiesc cu adevărat, îndrumată fiind de curiozitate, cu inima și mintea deschise. Pe lângă teatru , cochetez cu fotografia, muzica, pictura și dansul. Totodată, am început să experimentez arta stradală, făcând statui vivante la diferite evenimente.

 
Am urmat Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca, domeniul Artele spectacolului – actorie, secția română (2016-2019). Pe parcursul acelor trei ani îndrumători și profesori mi-au fost domnii Filip Odangiu (actor, autor a două cărți de referință în domeniul practicii teatrale, lector Universitar) și Sinko Ferenc (actor și regizor, membru al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj), care m-au învățat cum să imi exprim emoțiile folosindu-mă, în cea mai mare măsură, de corp (pantomimă, non-verbalitate, Commedia de’ll Arte). Totodată, am învățat despre puterea cuvantului studiind operele, personajele shakespeareiene și despre cum să construiesc un (one-man) show de la cap la coadă. În perioada anilor de facultate, dar și după ce am absolvit, am urmat multe workshop-uri, coordonate de oameni cu experientă, pasionați de ceea ce fac (contact improvisation, storytelling, dans contemporan, impro-show, optimizarea vocii) care m-au ajutat să mă dezvolt ca om și ca artist totodată. Continui să fiu în perioada de învățare, de acumulare de experiențe și informații și realizez, pe zi ce trece, că arta este peste tot, iar oamenii sunt construiți să o recunoască în felul lor unic, atunci când se eliberează de prejudecăți.

 
Teatrul se face împreună. Cu oameni. Despre oameni. Pentru oameni

 
Să avem curajul să fim vulnerabili!